Toata mascareala începe pe 14 februarie cu Valentinul. Si cum românul e chitibusar a facut din asta tema de razboi. Pe frontul de vest sunt aia care numara zilele pâna în data de 14 ca sa îsi strige dragostea în gura mare si ca sa se intoxice vizual, auditiv si olfactiv cu aceasta sarbatoare. Pe partea cealalta, frontul de est, sunt cei care hulesc sarbatoarea, ca e copiata de la americani, ca îi lingem în cur pe americani, ca americanii în sus, ca americanii în jos... hooooo ciurda, ca nu-s americanii dracu’. Si ce, care-i problema ca e copiata de la americani? Da filmele americane va plac? Da muzica, hainele, gadgeturile si site-urile americane? Da conturi pe MySpace si Facebook aveti? Mailuri primiti pe YahooMail sau Gmail? Da WordPress si Blogger (de moda) va suna cunoscut? Daca raspunsul e “da” la macar una din întrebari atunci gura mica ca pute a ipocrizie. Nu sustii ideea de Valentines Day? Nu-i nici o problema, da gaseste un motiv pertinent. Daca e sa nu îmi placa sarbatoarea asta, justificarea mea e urmatoarea: de ce mama zmeului îti trebuie 1 zi pe an sa îi arati persoanei iubite cât de mult tii la ea? Am vazut pe 14 în oras cupluri despre a caror relatie stiam sigur ca scârtâie, dar vai, ce mai conteaza, pe 14 e ziua îndragostitilor, si daca atunci te scoate în oras si îti da bomboane, ce mai conteaza ca în celelalte 364 de zile iese în oras cu stoarfe! Din punctul meu de vedere ziua asta e pentru cei care se simt cu musca pe caciula; cautatii prin magazine, ei vor fi cei care au sacu’ plin de flori, inimioare, ursuleti si alte “dovezi de iubire”.
Si daca mai devreme tot veni vorba de ipocrizie, am una pentru voi: cum se numeste cel care se bate cu pumnii în piept ca el e mare sustinator al traditiilor românesti la moda, a limbii române, a traditiilor românesti etc., ca el sarbatoreste Dragobetele, nu Valentines Day, ca si noi avem ziua noastra a îndragostitilor, dar nu avea nici cea mai mica idee ce înseamna Dragobete, pâna acum câtiva ani când “idiotii” de americani ne-au invadat tara cu forta si ne-au bagat pe gât sarbatoarea lor imbecila, pe care noi am fost fortati sa o adoptam ca si cum ar fi a noastra...or else?...(sper ca se observa nota ironica). Raspuns: se numeste ipocrit. Daca bine îmi aduc aminte(si îmi aduc bine aminte) nici dracu’ nu dadea 2 bani pe Dragobete pâna nu a aparut Valentines Day. Da, ea se sarbatorea în anumite sate, dar era o sarbatoare mica, insignifianta. So, unde-i spiritul de conservare? Unde-i nationalismul? Concluzia mea ar fi urmatoarea: ar trebui sa le multumim americanilor ca ne-au bagat pe gât Valentinul, ca asa ne mai aducem aminte si de propriile sarbatori. Oricât s-ar plânge românul de ipocrizia altuia, trece cu vederea un lucru important: natia asta a noastra e ipocrizia întruchipata, si asta am mostenit-o din mosi stramosi.
În ceea ce priveste ideea de Ziua Femeii nu ma prea misca. Nu vad motivul pentru a celebra sexul unei persoane si nici nu ma atrage perspectiva unui spectacol de striptease masculin(sincer, daca ar trebui sa aleg as prefera sa merg la un striptease facut de femei), nici ideea de a petrece ore întregi într-un bar/cafenea/club plin de estrogen – as prefera sa merg la o bere cu baietii.
În fine, cam astea ar fi opiniile mele legate de motivele noastre de sarbatoare la moda. Probabil cândva erau frumoase si sincere aceste sarbatori, cert este ca acum, pentru mine sunt cel mult studii de caz la cursurile si seminariile de marketing si comportamentul consumatorului. M-am împacat cu ideea ca e lipsita de sens încercarea de a aduce înapoi semnificatia acestor sarbatori, ca ele sunt ceea ce sunt si fiecare din noi le percepe asa cum le percepe.
Oi fi eu negativista, rea si urâcioasa, da asta e ce poti sa-mi faci?
